“Mânca zăpadă ca să nu aibă burta goală. Mama mai vindea câte una, alta, ca să aibă cu ce cumpăra un pic de porumb sau niște cartofi degerați. Dar acum eram tot timpul flămânzi.”
În urmă cu puțin timp am hotărât să împărtășesc cu voi ceea ce citesc, să vă povestesc chiar și despre cărțile care nu au fost pe gustul meu, dar le-am dus până la capăt pentru că așa sunt eu fixată: dacă mă apuc de o carte trebuie s-o și termin. Această ediție se va ține aici, pe blog, iar săptămânal voi încerca să las în scris părerea mea umilă (pentru că nu sunt critic literar și nici nu încerc să fiu) despre cele citite.
Săptămâna trecută am plecat în Anglia și inițial aveam cartea lui Matthew Perry de citit, dar am terminat-o înainte de vacanță, așa că am rămas cu buza umflată în ziua plecării. Eram tare agitată, dar chiar nu tolerez să plec pe avion fără carte. Tragedie, nu?
Am căutat prin bibliotecă să dau peste o carte neîncepută sau neterminată, dar îmi era greu să aleg. Mai ales când mama striga: “hai, Deni, trebuie să plecăm!”. Așa că am pus mâna pe o carte veche, deja citită. Da, am obiceiul să recitesc anumite cărți (prima care a dat startul unei astfel de tradiții, ca s-o numim așa, a fost “10 negri mititei”, am citit-o de 3 ori. Nu mă întrebați de ce).
Drumul către libertate scrisă de Yeonmi Park este un jurnal deschis, un jurnal violent, dur, dar realist. Am pus mâna pe această carte pentru prima oară în 2019. Am rămas surprinsă cât de multe lucruri am uitat, recitind-o acum în 2022. Să mă bucur sau să mă îngrijorez și să apelez la ceva suplimente pentru memorie?
Nu am plâns, sincer vă spun, dar nici mult nu am mai avut. Așa m-am simțit cam după fiecare pagină citită.
De-abia de aici începe recenzia. E primul articol și am zis să avem o introducere mai bogată. Să fie cu iertare!
Coreea de Nord s-a născut după cel de-al Doilea Război Mondial, mai exact atunci când Sudul era ocupat de SUA, iar Nordul de Uniunea Sovietică. Deși s-a încercat instaurarea unui guvern democratic, Războiul Rece a tulburat politica, prin urmare Sudul a fost nevoit să își proclame independența, numit ulterior Republica Coreea. După aproximativ 12 luni au loc și alegerile în Nord, iar la conducere îl întâlnim pe Kim Ir Sen care era sprijinit de Moscova. Au existat tentative de unire ale celor două “țări”, dar cu rezultate eșuate de fiecare dată. În schimb, s-a semnat un acord de recunoaștere mutuală.
Coreea de Nord este o lume amintită, dar uitată. Uitată de lumea politică (oare armele nucleare să ne spună un STOP atât de puternic?), lăsată să sufere și să moară. Se construiesc speranțe și idealuri pe minciuni, se cresc copii prin și cu violență, toate acestea fiind doar o normalitate pentru cetățenii acestui “Paradis”.
Paradisul se află doar în Coreea de Nord, în rest îi întâlnim pe nenorociții de americani și cealaltă parte a lumii care suferă din cauza lor.
Cu această iluzie se nasc și mor coreeni din Nord.
Dar nu si familia lui Yeonmi.
Yeonmi Park își spune povestea, povestea alegerilor pe care le-a făcut pentru a putea supraviețui. Această carte te prinde de suflet și nu te mai lasă, chiar și după ce ai terminat-o.
Ce m-a surprins în această autobiografie este viața din China (da, se vorbește MULT despre China, nu dau detalii “de ce?”, pentru că ar însemna să vă dau spoiler. În fine, aici am aflat despre o China pe care nu o prea auzi prin media. Inima mi s-a făcut cât un purice când am înțeles cum se procedează la un “trafic de carne vie”.
Această carte mi-a dovedit încă o dată faptul că dragostea de mamă este unică și chiar cea mai puternică; mi-a dovedit că oamenii rămân cu răni adânci în suflet, dar pe care le transformă în fluvii de dragoste și se lasă liberi în a oferi empatie și speranță, lucruri pe care nu le-au putut face în Coreea de Nord; acolo trebuia să arăți dragoste doar față de conducător. Ce mare onoare să îți iubești conducătorul care te ferește de o Europă urâtă și rea.
Ce mare minciună…în care oamenii se nasc și mor, iar altă generație o ia de la capăt în această scenetă de teatru, în care personajele chiar mor în Acte. Pentru ce? Și de ce?
Această carte îți pune pe tavă istorie, psihologie, dragoste, religie și cultură. Gustul amar parcă se pierde când vezi că familia Park are final fericit. Dar chiar Yeonmi spune că sunt milioane de familii lăsate în urmă, familii care se luptă pentru un bob de orez. Da, un bob de orez. Și când mă gândesc la mâncarea pe care o arunc în fiecare zi la gunoi…
Autobiografia aceasta nu este deloc plictisitoare, fiecare pagină este scrisă în așa fel încât vrei să mai guști din Tristețea următoarei pagini. Dar o Tristețe care te trezește la realitate, care îți arată clar cum unii nu știu gustul portocalei, dar cunosc gustul frunzelor de pe câmp. Această tristețe îți amintește că ești mai binecuvântat decât crezi.
Yeonmi nu a evadat din Coreea pentru vreun scop măreț. Ea doar a auzit că în China mănânci cât vrei. Nu trebuie să stai zile la rând nemâncat, apoi să speri că ai bani de o lingură de orez. Yeonmi a fugit din Coreea ca să mânânce pâine pe săturate. Iar acum ne hrănește ea pe noi cu emoțiile și trăirile ei.
Rândurile sunt scrise simplu, dar fiecare cuvânt cântărește atât de mult. Și te apasă pe suflet! Pentru că nu poți face nimic pentru acei oameni care trăiesc în întuneric.
O lecție de viață și istorie!
Tu ai citit-o? Aștept recenzia ta în comentarii!
P.S.:Eu am cumpărat cartea din librăria Cărturești, dar o găsiți mai peste tot. După ce o citiți, din nou, aștept părerea voastră în comentarii!
Lectură frumoasă!