Te-ai gândit vreodată că cerul ne pozează în fiecare moment?
Dacă ai muri azi, ai fi mulțumit cu fotografiile? În câte din ele ai avea lacrimi de tristețe pe obraji? În câte din ele ai ajuta un prieten cu o problema sau în câte din ele ai fi înfuriat?
Așteaptă o clipă! Apasă butonul „Pause”, închide ochii și nu mai alerga în maratonul ăsta dezorganizat al vieții! Gândește-te la acele fotografii de ieri, de azi, de mâine. Ce fotografii ai ține în mână? Îți plac? Îți place omul care ești?
Dacă nu, arunca fotografiile vechi, fă loc pentru cele noi. Noile fotografii să le depășească pe cele de ieri! Toate fotografiile tale să fie cu zâmbetul tău și al prietenilor tăi, fiecare poză să surprindă fiecare succes și țintă a ta! Fotografia ta să fie cea mai bună amintire!
Amintire nu pentru tine, ci pentru alții! Pentru că atunci când se vor uita la ele, să spuna: Ca el vreau să fiu, ca ea vreau să ajung!
Amintirile sa fie o candelă în întunericul altora, să le lumineze tunelul viselor spulberate de alții! Fii amintirea de care alții au nevoie. Iar partea de neînțeles este că printre „alții” ești și tu. Te cauți pe tine, pe visul tau, dar nu găsești. Cauți mai departe și te pierzi și mai mult.
Te las, străine! Trebuie să ridic un colet. Din câte am aflat, este un nou album de poze. Nu știu al cui e, poate fi chiar al tau. Oare ce voi găsi acolo? Am plecat. Ai grijă!
