Sibiu, oras mult iubit

Dacă tot suntem o țară cu multe tradiții, și eu mi-am făcut tradiția de a merge de 4-5 ani de Paște la Sibiu.

După cum mulți dintre voi știți, eu sunt adventistă de ziua a Șaptea( mișcarea de reformă), iar în cadrul bisericii noastre se organizează de 2 ori pe an întruniri de tineret și nu numai. Unde? În Porumbacul de Sus, undeva în apropiere de Sibiu.

Am decis împreună cu o parte din gașcă să ne închiriem o vilă și să petrecem weekendul acolo.

Zis și făcut.

Vineri pe la 11 dimineața am pornit spre Sibiu, am făcut 7-8 ore, pentru că deh, noi oprim din peco-n peco, vreo 2 ore petrecute și în Brașov…

În Brașov am servit prânzul, iar la fel ca anul trecut, am hotărât să mâncăm la Brasserie- Luther. A fost jale. 4 dintre noi am servit paste, iar pe seară ne-a luat cu rău. Nu știu de ce, poate sosul a fost de vină. Dar ne-a fost EXTREM DE RĂU. Un fel de film horror de Paște, haha.

În Brașov ne-a prins o ploaie sănătoasă, dar plăcută. Chiar m-am bucurat!

Nu mai știu exact, dar pe la un 7 am ajuns la cabană. Ne-am pregătit pe fugă pentru a merge în Campus, unde avea loc tabăra de tineret. Acolo m-am întâlnit și cu părinții mei, am salutat ceva alți prieteni și cunoștințe, urmând apoi să ne întoarcem pentru a ne odihni.

Sâmbătă mi-a plăcut super mult! Dimineața am ieșit pe terasă și m-am bucurat de o “liniște” a naturii: sunet de vrăbiuțe, ciocănitoare, adierea vântului care bătea în crengile copacilor din afara curții. GENIAL MOMENT! De la 9 dimineața până seara la 8 am petrecut timpul la Campus. Am servit prânzul și cina, după-amiază a fost un program de laudă, momente muzicale(orchestră, cor ș.a.m.d.), deloc obositor.

După închiderea Sabatului( se sfârșește la apusul soarelui) ne-am întors la vilă. Am jucat Activity și Poker cu toți, am mâncat una alta, fix “detox” mai țineam eu :))

După ce m-am dus la culcare pe la ora 3, duminică pe la prânz ne-am pregătit să plecăm în centru în Sibiu să servim prânzul, apoi să respectăm tradiția: închiriem biciclete și ne bucurăm de soare. Zis și făcut.

După cum am făcut în 2017, am spus să mergem să mâncăm LA TURN. Am vorbit cu unul dintre ospătari, reușind să îl conving să ne lase să unim 5 mese. Aceste mese erau toate în linie orizontală, deci niciun deranj la capăt de poveste. Le uneam pentru a elimina spațiul de 1 metru dintre ele. Să înceapă comanda. O să vă dau câteva exemple:))

-Aș dori și eu o pizza Funghi, dar fără Prosciutto

-Nu se poate. Bucătarul este nou, pizza are un anumit gramaj. Vine așa cum scrie în meniu.

Aici intervin eu(comanda era cerută de Diana, o prietenă): Dar prețul rămâne același, este normal, dar doar să nu puneți prosciutto pe pizza, atâta tot.

-Nu se poate.

Acum eu.

-Aș dori să comand Penne Pomodoro, se pot face picante?

-Eventual vă aduc sos picant de pizza să puneți peste ele.

Credeam că face mișto pentru o secundă.

-Ulei picant atunci?

-Să văd dacă e așa ceva în bucătărie.

Trecem peste.

-O pizza margherita, vă rog.

-Pfoai, păi a mai cerut cineva înainte. Cine vrea pizza margherita să ridice mâna sus. Cine vrea apă plată să ridice mâna sus.

JALE. Aici am scris pe scurt, dar domnul ospătar era tare sictirit, de aceea ne-a determinat să părăsim locația și să mergem la Enzo- ristorante e caffe( pentru prima oară).

Cu siguranță voi reveni, pentru că atitudinea personalului a fost perfectă: Prietenoși, dar nu într-un stil forțat. Salata mi-a venit cu un dressing de oțet, eu nu am știut, pentru că în meniu nu se menționa acest aspect. I-am spus ospătarului că poate lua salată de la masă, o voi plăti, dar nu o servesc, pentru că mi se face rău de la oțet. Peste 5 minute se întoarce cu o altă salată fără dressing și mi-a spus că este în regulă acum.

Paste picante pe gustul meu, iar ce am auzit de la cei care au mâncat pizza, blatul a fost bine făcut. Recomandăm localul.

Am închiriat biciclete pentru două ore, START, a început aventura. Era să pic de vreo două ori. Era..:))

Ne strecuram pe diferite străduțe, ne-am plimbat prin centru, apoi pe bulevard. Cald rău.

După cele două ore, am savurat cu mare plăcere o sticlă de apă plată rece.

Am hotărât să ne oprim să revizităm un pic Palatul Brukenthal. Am prins apusul acolo, a fost de vis. Vremea încă era bună cu noi.

De la 9 seara până la 6 dimineața am ținut-o în râs cu lacrimi, Activity, Taboo, cărți și Poker. Ne-am distrat pe cinste. Oboseala își spunea cuvântul, deși noi nu o simțeam. Râdeam din orice, iar la Activity nu mai dădeam randament cum ar fi trebuit:))

Am dormit două ore, apoi m-am trezit să fac bagajul, pentru că trebuia să plecăm spre casă. Ne-am luat la revedere de la câțiva dintre noi, pentru că suntem răspândiți prin țară:)), și nu toți aveam aceeași direcție spre casă. Am servit prânzul la Pizza Hut în Brașov, apoi ne-am mutat 10 metri și am servit ceva cafea la Filicori. Am adormit acolo pe canapea. Imaginați-vă:))

Aventura, strigați URA!

O să las mai jos câteva poze din aceste 3-4 zile. Vă pup!

Voi cum ați petrecut weekendul acesta? Aștept răspunsurile voastre în comentarii.

 

 

3 comments

  1. Iuhuu…Sibiul e a doua mea casa acum..nu am decat sa iti spun:”Buna alegere:)” Nu ai mentionat nimic de Targul de Paste?;))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Alertă: Conţinutul de pe această pagină este protejat prin drepturi de autor!