August zilele de vara

Cum ați transformat vara aceasta într-una memorabilă?

Știți veșnica poveste, nu?: Vara aceasta voi face lucrul x, y și z. Vara aceasta va fi diferită, vara aceasta nu o să mai fac m, n și o. Nu, nu! Vara aceasta va fi complet diferită, comparativ cu celelalte.

Veșnica poveste mi-a aparținut și mie o lungă perioadă de timp, dar mai puțin anul acesta. Am avut o vară atât de haotică, dar stați așa, vara încă nu s-a terminat, haosul continuă…Dar îmi place haosul ăsta. Și nu vreau să cred că vara aceasta a fost cea mai tare sau că vara aceasta se va termina cel mai cel…

Dar vreau să cred că vara aceasta va avea povestea ei, finalul ei unic.

Mi-am schimbat perspectiva cu privire la cum ar trebui să privesc și să primesc viața: cu bune, cu rele…Așa că fiecare vara este frumoasă în felul ei. Acum depinde de noi cum vrem să o scriem 🙂

Duminică noapte m-am întors de la Sibiu, iar pe drum m-am gândit mult la diverse lucruri, tot ce îmi trecea prin minte și am tras următoarele concluzii:

  1. M-am gândit prea mult la greșelile pe care le-am făcut în trecut, iar cum faptul este consumat, m-am hotărât ca în fiecare zi sufletul meu să primească un nou început.

  2. M-am gândit prea mult la greșelile pe care alții le-au făcut față de mine, iar cum faptul este consumat, m-am hotărât să îi iubesc la fel și să îi iert fără să stau pe gânduri, la fel cum și Dumnezeu ne-a iertat pe noi.

  3. Viața are multe coborâșuri, iar puterea ta și a mea constă în a fi siguri că după un coborâș, cât de urât ar fi el, urmează un suiș spectaculos, dar ne trebuie mai multă credință.

  4. Poți să îți începi un nou capitol chiar din secunda următoare. Nu îți trebuie o zi diferită sau un început de sătpămână. Nu! Nu ziua contează! Contează să vrei și să te chinui să dai roade la ce vrei să devii sau la ce vrei să faci.

  5. Trebuie să fiu bună, chiar dacă alții din jurul meu nu sunt cu mine. Să fiu imună la orice vorbă rea. Trebuie să fiu atât de bună, încât să uit ce înseamnă să fii rău sau cum este să fii rău.

  6. Trebuie să iubesc mai mult

  7. Ritmul meu nu este ritmul tău, iar ritmul tău nu este al meu. Toți pășim în timp diferit, dar important este să perseverăm și să continuăm ceea ce facem. Spunea cineva: grăbește-te încet ca să întârzii la timp 😉

  8. Vara aceasta cu gust de haos m-a “ajutat” să fiu obosită după zile și nopți petrecute cu prietenii, dar nu regret. Vara aceasta cu gust de haos a dat o aromă tare faină la viață.

  9. Vara aceasta l-am simțit pe Dumnezeu mai mult, iar în momentele când îl simțeam departe, nu era pentru că El a plecat, ci pentru că eu l-am părăsit.

  10. Viața e atât de frumoasă, dar ne trebuie curaj să privim dincolo de răutate, războaie, certuri, despărțiri, minciuni ș.a.m.d. Iar în acel “dincolo” mă aflu eu, culeg cele mai frumoase arome cu care pot da gust zilelor.

Cu lacrimi în ochi,

Deni

@denisa_dinu

Ne vedem pe Instagram

 

2 comments

  1. Ești o persoană minunată, Denisa!♥️ fiecare postare demonstrează asta din nou și din nou.♥️ mi-aș dori să existe mai mulți oameni ca tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!