Privind cu inima și nu cu ochii

Știați că cea mai frumoasă imagine din lume este privită cu inima, și nu cu ochiul?

Întrebarea are multe variante de răspuns, mă refer la cea mai frumoasă imagine, dar vom aminti câteva doar. Ajungem și acolo. Hai să facem introducerea 🙂

Majoritatea dimineților, pentru cel puțin 10 minute, le petrec meditând. Fără muzică. Fără telefon. Doar eu și cu mine. În liniște deplină. Și cu îngerul la dreapta mea, în speranța că-mi va șopti ce ar trebui să fac în continuare..

Este un obicei nu de mult timp introdus, vi-l recomand, pentru că ajuta considerabil.

Acum voi vorbi de dimineața în care mi-am dat de gândit la ideea menționată în titlu: ce ar trebui să fac eu pentru a privi cu sufletul? Pentru că ce vede ochiul e doar un strat. Chiar unul superficial. Și răspunsul a venit: ar trebui să privesc la oameni așa cum eu mi-aș dori să fiu privită. Simplu. 

Pare simplu.

Am terminat introducerea. Intrăm în miez, puneți-vă centurile, urmează un roller coaster emoțional.

Și aici nu mă refer doar la judecarea după aparențe. Înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă de fapt aprecierea după aparențe.

Judecarea e termen folosit în sens negativ.

Aprecierea e termen folosit în sens pozitiv.

Și culmea, cum se face că în sens larg ele sunt inversate? Știu că v-am amețit. Dar vă lămuresc.

Judecarea după aparențe înseamnă că ai o părere greșită despre o persoană, după care în final ajungi la concluzia că este o persoană genială și te-ai pripit cu concluziile tale fără fond.

Aprecierea după aparențe este să îți fie drag un om care e cu vorba, și nu cu fapta, deși îți lasă impresia opusă. Iar mă amestec în cuvinte! O luăm de la capăt. Aprecierea după aparențe este să apreciezi calitățile cuiva care la final de poveste sunt doar acte dintr-un teatru ieftin. 

După ce am dus la capăt analiza de mai sus am constatat că mi-am dat singură șah mat. Debusolare completă. 

Am reluat gândurile și am încercat să analizez diferit ecuația.

Dumnezeu te iubește pentru ceea ce este în inima ta. Chipul tău spălat, curățat, îmbrăcat la patru ace nu încălzește povestea dacă inima ta e de piatra, pătată și uzată..

Și noi am fost creați după chipul și asemănarea Sa. Deci, oare nu iubim și noi profund? Oare nu ar trebui să refuzăm invitația la superficial și să ne pregătim pentru ceva care chiar contează?

În zadar te lupți să fii apreciat după aparențe pentru că, la final când tragi linie, ieși în câștig dacă ai fost judecat după aparențe. Bătălia unde să fii învins e câștig.

Dacă am privi cu inima cred că ne-am strofoca mai mult, în calitate de indivizi, să fim la superlativ: să facem fapte bune, să ascultăm de părinți; să învățăm pentru școală sau facultate, la serviciu managerul să fie surprins de efortul excelent depus. Doar dacă..

În schimb, oferim ceea ce vrem ca ochiul vecinului să vadă.

Mimăm respectul, mimăm zâmbetele de dimineață și entuziasmul de a revedea un vechi prieten pe stradă. Mimăm sentimente, apoi nu înțelegem de ce nu este nimic real și etern din tot ce trăim. Pot spune că am învățat împreună actoria fără să știm. Și totuși jucăm în cel mai prost film. 

Iar când sosește “The end” ne blocăm, surprinși că s-a terminat sceneta. Și iluzia ne-a fugit printre degete. 

Revenim la început de fir: 

Știați că cea mai frumoasă imagine din lume este privită cu inima, și nu cu ochiul?

Simulăm imaginea:

Bucuria cea mai frumoasă este atunci când te reîntâlnești cu cei mai buni prieteni după o lungă perioadă de timp; povestiți, râdeți până dimineața..și nu este atunci când doar îi privești de la distanță în tăcere.

Dacă vrem să fim reali ar trebui să facem totul din interior, și nu de fațadă. 

Cineva spunea că, privindu-ne în oglindă vedem cum arătăm, și nu ceea ce suntem.

Oare așa să fie și viața noastră? Ce trist…Ce deznodământ tragic: să trăiești pentru aparențe, pentru aprecieri…Să trăiești pentru ceva total greșit.

Când suni un prieten pentru a te ajuta într-o problemă delicată, îl suni pentru că are ochi albaștri sau fața de porțelan? Sau îl suni pentru că ai încredere în el?

În viață, surprinzător, ne bazăm mai mult pe lucrurile care nu se văd și se simt.

În necaz omul se poate descurca cu lipsuri, dar să nu îi răpești dragostea; omul fără dragoste e doar o fiară care nu are direcție. Și nici destinație!

În vreme de sărbătoare omul respiră bucurie, iar când totul se cutremură înaintea lui  știe că Dumnezeu îl ține de mână. Nu pentru că Îl vede, ci pentru că îl simte.

Te îndemn să dai drumul la fiecare sfoară în parte care te ține departe de a trăi cu adevărat. Lasă în urmă fațada și construiește-te prima oară pe din interior, înflorește ca să emani parfum. Un parfum care să dureze. 

Dacă ai inima curată vei înțelege pas cu pas faptul că realitatea lumii din jurul tău este așa cum alegi tu să o privești. Ce puternic poți să fii!

Vei vedea ceea ce ai sau nu în inimă.

Ne pregătim de aterizare, acoperă-ți inima cu iertare, umple-o cu sinceritate și onoare. Pansează-te cu flori și calități.

Privește în direcția potrivită. Privește din adâncul inimii tale și nu vei da greș.

Drum bun, călătorule! Mă uit la tine din depărtare..

Te prinde bine curajul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Alertă: Conţinutul de pe această pagină este protejat prin drepturi de autor!