Suntem diferiți, din fericire. Eu am ochi căprui, sora mea albaștri. Și ne înțelegem de minune. 

În viață nu trebuie să fim la fel ca să rezonăm. Numitori comuni? Da, dar concluziile să le avem opuse și totuși, fericiți împreună. Trebuie să înveți unde să privești. Și cât să tolerezi.

Îmi place diversitatea, dar în același timp mă simt dependentă de numitorul comun. Spre exemplu, nu mă simt extraordinar în prezența persoanelor care nu cred în Dumnezeu. Tolerez. Dar nu rezonez cu ei. 

Trebuie să învățăm împreună faptul că în viață alegem ce să tolerăm. Și e ușor, notezi pe o foaie de hârtie ce poți tolera și care nu îți violează fericirea și starea sufletului tău. Simplu, așa-i?

E o vorbă peste tot în lume: Nu întrece măsura! E miezul articolului, avem mult de mestecat. Împreună.

La un moment dat diversitatea ne desparte. Și știu că mă înțelegeți. E o măsură, despre vorba din popor pe care am scris-o anterior. Dacă treci de măsură nu mai avem toleranță.

Hai să intrăm în “pâine”.

În fiecare dimineață gândul tău trebuie să fie: trebuie să mă comport cu cei din jur așa cum eu aș dori să fiu tratată. Ar trebui să tolerez până în punctul în care nu intervine violarea legilor naturii( alt subiect, nu intrăm acum în el). În fiecare seară trebuie să te rogi să înveți să ai răbdare și să accepți perspectivele tuturor din jurul tău. Pentru că suntem diferiți. Ce monotonie ar fi dacă am fi toți la fel! Doar gândiți-vă. O lume în care toți sunt arhitecți, toți trăiesc în același bloc, aceeași mobilă, copiii familiilor au aceleași nume. Nimic diferit, toți la fel. Ce film ieftin!

Scopul comun trebuie să existe într-un grup, că până la urmă asta îl ține strâns unit. Și unit prin caractere diferite. V-am pierdut? Nu o luăm de la capăt, continuăm.

Am două persoane importante în viața mea, studiem împreună din niște cărți, apoi nu ne mai auzim deloc, fiecare la treaba ei, la ocupațiile ei. Studiul e numitorul comun. Diversitatea constă în faptul că stăm în diferite zone ale țării, învățăm la facultăți diferite. E diversitate. Și aici nu e nimic de tolerat. Pentru că tot ce e în ecuație e plăcut sufletului meu. 

Aș tolera dacă într-o discuție ele ar avea un punct de vedere, iar eu altul. Aș tolera, pentru că prietenia noastră nu constă în acel 1% pe care îl înțelegem diferit, ci în acel procent de 99%. 

Trebuie să înțelegem că în viață, deciziile pe care le luăm au consecințe. Prea multă diversitate, care de fapt duce la 99% toleranță e diversitate care nu se mai regăsește nici măcar 1% în identitatea ta. 

Părinții ne tolerează mult, în special în perioada copilăriei. Ne schimbam comportamentul parcă de pe o zi pe alta. Dar era un 1%. 99% însemna dragostea și răbdarea părinților. 

În fiecare zi căutăm să aparținem locurilor unde ne simțim iubiți și apreciați. La rândul nostru trebuie să tolerăm greșelile celor dragi, pentru că și noi suntem tolerați, chiar și atunci când nu știm. Dar dacă toleranța ne aduce suferință psihică este în regulă să spunem stop acelei diversități. Diversitatea e bine venită atâta timp cât leagă puncte între noi, ca oameni. 

Eu atât am avut de spus. 

E un articol diferit, sper să îl tolerați, am încercat să spun esența în cât mai puține rânduri. 

Suntem diferiți ca oameni, dar la final căutăm să fim tot în locul în care ne simțim la fel împreună.

Suntem diferiți, dar toți greșim, iubim. Toți vrem să ne înțelegem scopul.

Toți alergăm același maraton! Eu tolerez să alergăm împreună.

Vă îmbrățișez!