Un strop din lumea mea
Am simțit nevoia să iau laptopul și să mă pun să scriu aceste rânduri, să împărtășesc cu voi ceva gânduri.
Azi am avut o zi destul de proastă, nu m-am simțit bine, mi-a fost destul de rău, și știți cum e: te simți rău rezulta o zi deloc frumoasă. Dar acum, înainte să mă pun să dorm, am ajuns la niște concluzii, unele frumoase, altele mai puțin frumoase, dar toate sper să mă facă să fiu un om mai bun, mai puternic, mai cum trebuie.
În această dimineață am citit pe facebook vestea foarte tristă cu privire la fizicianul Stephen Hawking, care s-a transformat într-o stea, o stea care va străluci pentru totdeauna.
1.Astfel, mi-am amintit de filmul biografic despre el pe care l-am văzut cu ceva ani în urmă, Teoria întregului, un film pe care îl recomand cu mare căldură.
Cu un zâmbet pe față, vă mărturiesc faptul că escapada din Londra s-a terminat, dar eu înca am rămas cu gustul ei. A fost delicioasă!
Trebuie să menționez că am mai fost în Londra înainte, chiar de multe ori, deci NU RECOMAND să mergeți PENTRU PRIMA OARĂ în Londra DOAR O ZI! Londra merită pe puțin o săptămână. Este de vis!
Anyways, în urmă cu câteva luni sora mea mi-a spus că a prins o ofertă pentru Londra de 14 februarie, m-a întrebat dacă vreau să merg și eram toată un DAAA! Pentru că Londra este orașul meu preferat!
M-am gândit să vă împărtășesc ceva păreri și cuvinte despre o carte dragă mie, și anume Jurnalul Annei Frank.
Înainte să vă spun motivul pentru care AR TREBUI SĂ CITIȚI această minunată carte, o să spun câteva lucruri despre Anna, carte ș.a.m.d.
.
Dacă nu greșesc, această carte mi-a fost recomandată de verișoara mea, Andreea. Am citit-o în urmă cu ani buni, dar o iubesc poate chiar mai mult acum. Ajungem și la „De ce?”
În această carte este vorba, desigur, de Anna Frank și famlia ei, împreună fiind nevoiți să se ascundă doi ani la rând, de teama deportării în lagăr. Aceștia se ascundeau în așa-zisă Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani.
Toți suntem eroi, toți cunoaștem eroi. Dar eroii mei se mai numesc MAMI și TATI.
Pentru că am emoții și pentru că nu știam ce ar trebui să scriu pentru a marca începutul blogului meu, m-am gândit la ai mei eroi.
De ce?
Pentru că eroii mei mă iubesc și se iubesc, iar acasă am învățat iubire. Și vreau să vă ofer frânturi din amintirile noastre.
Nu credeam că există posibilitatea să îți tremure degetele când scrii de ai tăi părinți. Poate de emoție, de recunoștință, de teamă. Prea multe sentimente. O să creez un D-U-O. Eu și ei. Puțin despre mine și mai mult despre ei.