Un strop din lumea mea
Aceste rânduri vor fi diferite în comparație cu cele scrise până acum. E un fel de poveste. Dar nu știu de care.
Am scris despre rădăcini. Am prins rădăcini scriind.
Vizionare plăcută! Și spun vizionare plăcută pentru că vă veți privi sufletul citind. Sper să vă (re)descoperiți!
Știați că cea mai frumoasă imagine din lume este privită cu inima, și nu cu ochiul?
Întrebarea are multe variante de răspuns, mă refer la cea mai frumoasă imagine, dar vom aminti câteva doar. Ajungem și acolo. Hai să facem introducerea 🙂
Împărtășesc cu voi concluzia de la început, pentru că așa-mi place:
Trebuie să ne încredem în Dumnezeu acum, nu atunci când înțelegem totul. Trebuie să îți faci mintea să înțeleagă faptul că El lucrează ACUM la planul tău, nu cândva, într-o bună zi…
Mi-am făcut curaj, am ieșit din “cochilie” și m-am întors cu un articol în care voi povesti ce a fost și ce nu a fost adolescența pentru mine, cum mi-aș fi dorit să fie și ce așteptări am avut eu de la ea.
Cred că miezul adolescenței începe atunci când spui “la revedere” gimnaziului și pășești cu emoție pe holurile liceului. Cel puțin la mine așa a fost. Oricum, nu vom vorbi doar despre școală, liniștiți-vă! Adolescența înseamnă mai mult decât liceu.
În plină pandemie, lumea se preocupă de viitorii studenți, care acum se pregătesc sau nu se pregătesc de examenul maturității.
Dacă vă amintiți, eu, în urmă cu ceva ani, am scris un articol special pentru voi, cei de clasa a 12-a, unde vă explicam toată treaba cu emoțiile, că’s normale, că-i normal să fii stresat și sa intri în panică, chit că stăpâneși materia, chit că ești pe lângă.
Anul acesta nu v-am mai putut redirecționa către articolul respectiv, pentru că anul acesta sunteți într-o altă poveste. Eventual doar cu același deznodământ: e clară treaba- tre să dați și bacalaureatul.